Rezultate

Rezultate etapa 2 anul 2015

Implicațiile expresiei genei bcl2 în endometrioza

Moartea celulară programată (apoptoza) joacă un rol vital în dezvoltarea normală a organismului, în homeostazia tisulară și în distrugerea celulelor infectate sau deteriorate. Întreruperea procesului normal de apoptoză stă la baza declanșării unei largi varietăți de afecțiuni ale organismului uman. În multe forme de cancer dezechilibrul între proteinele pro- și anti-apoptotice conduce la proliferarea aberantă a celulelor și la imposibilitatea de a raspunde corect la stimulii apoptotici. În consecință, aceste forme de cancer răspund slab la terapiile care se bazează pe inducerea apoptozei celulare. De asemenea, apoptoza insuficientă poate conduce la infecții persistente datorită incapacității de eradicare a celulelor infectate viral sau bacterian. În același timp, apoptoza necorespunzătoare sau excesivă poate sta la baza dezvoltării unor maladii. Mai multe afecțiuni neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson, Alzheimer și Huntington se caracterizează prin pierderea prematură a unor neuroni specifici care poate conduce la pierderi ireversibile de memorie, mișcări musculare necontrolate și depresie3. Apoptoza excesivă contribuie și la distrucțiile tisulare prezente în inflamație, infarct de miocard și accident vasculo-cerebral.

Până în prezent au fost identificate mai mult de 25 de membri ai familiei de proteine Bcl-2 responsabile în reglarea apoptozei celulare . Bcl-2 (B-cell lymphoma 2), codificate la om prin gena BCL-2, aparține familiei Bcl-2 de proteine regulatoare care reglează moartea celulară (apoptoza), prin acțiuni inductive (pro-apoptotice) sau inhibitorii (anti-apoptotice). Homeostazia este obținută prin controlul proteinelor cu acțiune pro- și anti-apoptotică. Anumiți stimuli (ex. distrucția ADN-ului) conduc la expresia crescută a proteinelor cu rol pro-apoptotic. Astfel se intrerupe echilibrul fin dintre proteinele pro- și anti-apoptotice și generează moartea celulară programată.

Studiile efectuate până în prezent cu privire la familia de proteine bcl-2 structurează aceste proteine, în funcție de acțiunea lor, în pro-apoptotice (Bax, Bid, Bak) și anti-apoptotice (Bcl-xL, Bcl-2, KSHV-Bcl-2, Bcl-w). Aceste 2 grupuri de proteine au capacitatea de a crea homodimeri și heterodimeri între ele, iar efectul rezultat (pro- sau anti-apoptotic) depinde de potențialul dominant al uneia dintre ele. În mod particular, proteina Bcl-2 este considerată ca o proteină anti-apoptotică importantă, care joacă rol de antioxidant la nivel celular. Bcl-2 este localizată la nivelul cromozomului 18. Este o proteină membranară care se găsește la nivelul membranelor reticulului endoplasmatic, anvelopei nucleare și în membrana externă a mitrocondriilor. Localizarea familiei de proteine Bcl-2 la nivelul mitocondriilor joacă un rol esențial în reglarea căii intrinseci a apoptozei. Bcl-2 reglează permeabilitatea membranei externe mitocondriale. Bcl-2 are rol anti-apoptotic prin inhibarea eliberării citocromului C din spațiul intermembranar mitocondrial către citosol. Astfel, proteina Bcl-2 previne acțiunea pro-apoptotică a proteinelor (Bax, Bak).

Bcl-2 blochează apoptoza fără a stimula proliferarea celulară. Activitatea Bcl-2 este dependentă de concentrația sa, precum și de interacțiunea cu proteinele pro-apoptotice (Bax) . Pe cale de consecință, raportul dintre proteinele Bcl-2 și Bax joacă un rol important în procesul de apoptoză.

Prezența proteinei Bcl-2 la nivelul endometrului normal precum și în cazul anumitor patologii a fost monitorizată. S-a constatat o expresie crescută în faza proliferativă a ciclului menstrual, o scădere graduală pe parcursul fazei secretorii și absența totală în faza premenstruală.

Studiile recente sugerează ca endometrul eutopic al pacientelor care suferă de endometrioză prezintă modificări fundamentale la nivel molecular și biochimic față de endometrul normal, modificări care pot juca un rol major în dezvoltarea țesutului endometrial ectopic și în patogeneză endometriozei.

Wigfield și colab. au constatat un număr crescut de celule proliferative în endometrul eutopic al femeilor cu endometrioză și sugerează că țesutul endometrial al acestor paciente are o capacitate crescută de proliferare și creștere în afara cavității peritoneale.

Homeostazia celulară este rezultatul unui echilibru dinamic între proliferarea celulară și moarte celulară. Apoptoza este un proces activ care joacă un rol crucial în menținerea homeostaziei în organismele multicelulare . Acest proces permite eliminarea celulelor produse în exces, cu afectări genetice majore sau dezvoltate aberant. Apoptoza apare la nivelul țesutului endometrial normal pe perioada ciclului menstrual.

Studiile cu privire la apoptoza țesutului endometrial la pacientele cu endometrioză au avut rezultate discordante. Gebel și colab. au raportat o scădere a apoptozei țesutului endometrial în endometrioză. Pe de altă parte, Jones și colab. au constatat că nu există o diferență semnificativă statistic cu privire la relația dintre apoptoză și nivelul proteinelor Bcl-2, comparând endometrul eutopic al pacientelor cu endometrioză cu țesutul endometrial provenit de la femei fără această afecțiune.

Studiul condus de Meresman GF a evaluat procesul de apoptoză și expresia proteinelor Bcl-2 și Bax în endometrul eutopic al femeilor cu și fără endometrioză. Un grup de 30 de paciente au fost supuse laparoscopiei, 14 cu endometrioză și 16 reprezentând grupul de control. Fiecărei paciente i s-a recoltat o probă de endometru eutopic cu ajutorul unei canule Novack. Faza ciclului menstrual a fost determinată histologic: tardiv proliferativă și tardiv secretorie. Rezultatele au arătat un nivel scăzut al apoptozei în endometrul eutopic al pacientelor cu endometrioză, independent de faza ciclului menstrual. De asemenea, s-a constatat că procesul de apoptoză spontană al țesutului endometrial nu diferă semnificativ la pacientele cu endometrioză moderată față de cele aflate într-o fază severă a bolii.

Implicațiile markerului Ki 67 în endometrioză

Antigenul Ki67 este o proteină nucleară care este asociată cu proliferarea celulară. De asemenea, proteina Ki67 se asociază cu transcripția ARN-ului ribosomal . Inactivarea antigenului Ki67 conduce la inhibarea sintezei ARN-ului ribosomal.

Proteina Ki67 se corelează strict cu proliferarea celulară . În timpul interfazei, antigenul Ki67 poate fi detectat exclusiv la nivelul nucleului, pe când în perioada mitozei proteina este relocată la suprafața cromozomului. Proteina Ki67 este prezentă pe parcursul tuturor fazelor active ale ciclului celular (G1, S, G2, mitoză), dar este absentă în faza G0. Această proprietate recomandă utilizarea proteinei Ki67 ca marker pentru proliferarea celulară.

Proteina Ki67 este un marker folosit pentru determinarea fracției de creștere a unei anumite populații celulare. Procentul celulelor tumorale Ki67 pozitive se corelează cu evoluția bolii; studiile cele mai ample au arătat această corelație în cazul cancerului de prostată și sân. În cazul acestor tipuri de cancer, numeroase studii au arătat utilitatea proteinei Ki67 ca factor de prognostic pentru supraviețuire, precum și pentru aprecierea recurenței tumorale. Pe baza acestor informații, anticorpii anti-proteina Ki67 au început sa fie folosiți ca instrument de diagnostic în diferite tipuri de neoplasme.

Endometrioza este o boală benignă caracterizată printr-o activitate celulară înalt proliferativă. Proliferarea celulară este asociată cu progresia bolii. În cadrul progresiei endometriozei, se distinge capacitatea țesutului endometrial de a forma mase tumorale și de a invada țesuturile adiacente. Progresia bolii poate fi studiată prin analizarea markerilor de proliferare celulară.

Studiul condus de Muhammad Alif și colab. , publicat în 2013, și-a propus să analizeze corelația dintre expresia proteinei Ki67 în relație cu dimesiunea chisturilor ovariene endometriozice, precum și stadiul endometriozei. În cadrul acestui studiu observațional au fost incluse 56 de paciente diagnosticate cu endometrioză stadiul III și IV. Toate pacientele au fost supuse intervenției chirurgicale (prin laparotomie sau laparoscopie), diagnosticul fiind confirmat prin examen histopatologic. În fiecare caz a fost măsurată expresia proteinei Ki67 și dimensiunea chistului endometriozic. Chisturile endometriozice excizate au fost incluse în blocuri de parafină și analizate prin imunohistochimie pentru a determina expresia proteinei Ki67. Rezultatele cercetării arată o corelație semnificativă între expresia proteinei Ki67 și dimensiunea chisturilor endometriozice. De asemenea, a fost constată o asociere puternică între expresia proteinei Ki67 și stadiul endometriozei; expresia proteinei Ki67 crește direct proporțional cu stadiul endometriozei.

Relația de asociere între proteine Ki67 și stadiul endometriozei a fost raportată și de Li și colab . Studiul desfășurat de el raportează expresii diferite ale proteinei Ki67 în fiecare stadiu al endometriozei. În stadiile incipiente ale bolii, proteina Ki67 a fost evidențiată într-un procent scăzut, apropiat de grupul de control. Această observație confirmă un stadiu incipient de proliferare celulară, în care invazia și infiltrarea celulară sunt la un nivel scăzut, aspecte demonstrate de descoperirile introperatorii (leziuni endometriozice superificale, cu aderențe minime). În stadiile avansate ale endometriozei, proteina Ki67 a înregistrat o rată înaltă de detecție. Acest aspect a fost direct corelat cu descoperirile intraoperatorii: leziuni endometriozice adânc infiltrative, aderențe extinse, obliterare fundului de sac Douglas. Relația de directă proporționalitate între expresia proteinei Ki67 și stadiul endometriozei explică importanța proliferării celulare în progresia bolii.

Studiul publicat de Kahyaoglu I și colab. în 2012 a cercetat relația dintre expresia proteinei Ki67 și stadiul endometriozei, în scopul evidențierii gradului de proliferare celulară pe parcursul bolii. În studiu au fost incluse 38 de paciente cu endometrioză (19 cazuri de endometrioză stadiul I și II, 19 cazuri de endometrioză stadiul III și IV), iar grupul de control a fost compus din 21 de cazuri (paciente la care s-a practicat histerectomie pentru fibrom uterin fără patologie endometrială asociată). Toate pacientele au fost supuse intervenției chirurgicale prin laparotomie sau laparoscopie. La pacienetele cu endometrioză au fost recolate probe tisulare de endometru eutopic și ectopic, iar la pacientele din grupul de control au fost recoltate probe de endometru eutopic. Rezultatele au confirmat existența unei corelații între stadiul endometriozei și expresia proteinei Ki67.

Expresia receptorilor estrogenici și progesteronici la nivelul implantelor de endometrioză

Endometrioza este o boală inflamatorie estrogen-dependentă care afectează femeile aflate la vârsta reproductivă. Caracteristica definitorie a bolii este reprezentată de prezența țesutului endometrial în afara cavității uterine, cu precădere la nivelul peritoneului pelvin și a ovarelor. Prinicipalele manifestări clinice ale endometriozei sunt durerea pelvină cronică și infertilitatea.

Manifestările clinice ale endometriozei indică clar efectul nociv al ciclurilor ovulatorii în dezvoltarea și persistența endometriozei. Simptomele endometriozei apar de obicei după menarhă și dispar după menopauză . Excepțional, un nodul endometriozic rămâne simptomatic și după instalarea menopauzei, sugerând independența endometriozei față de secreția ovariană de estrogen . Multiparitatea se asociază cu un risc scăzut de endometrioză. Întreruperea ovulației cu ajutorul analogilor de gonadotropin-releasing hormone (GnRH), contraceptive orale sau progestative reduc durerea asociată endometriozei22.

Cercetările care indică rolul major al steroizilor ovarieni (estrogen și progesteron) în dezvoltarea endometriozei se corelează cu observațiile clinice de mai sus. În organismul uman, estrogenii stimulează creșterea țesutului endometrial; în același timp, inhibitorii de aromatază, care blochează formarea estrogenilor, au efecte benefice la pacientele cu endometrioză . Nivelurile receptorilor nucleari pentru estrogen și progesteron sunt semnificativ modificate în cazul țesutului endometriozic ectopic comparativ cu endometrul normal . Cantități semnificative biologic de estrogen și progesteron sunt produse local în țesutul endometriozic, printr-o activitate anormală a cascadei steroidogenezei ,32.

Proliferarea celulară și inflamația sunt responsabile pentru cele două manifestări clinice principale ale endometriozei: durerea pelvină cronică și infertilitatea. Estrogenii susțin supraviețuirea și proliferarea țesutului endometriozic, pe când prostaglandinele și citokinele mediază inflamația, durerea și infertilitatea . Legătura dintre inflamație și producția de estrogeni în endometrioză a fost descoperită prin descrierea unui ciclu de feedback care favorizează un exces al mediatorilor steroidogenezei (în principal aromataza), un exces al COX-2 și o producție locală continuă de estradiol și prostaglandine E2 la nivelul țesuturilor endometriozice . Prostaglandinele E2 stimulează expresia mediatorilor steroidogenezei necesari pentru sintetizarea estradiolului din colesterol la nivelul celulelor stromale endometriozice. În consecință, unul dintre scopurile tratamentului endometriozei ar trebui sa fie inhibarea aromatazei, care ar bloca astfel biosinteza estradiolului. Inhibitorii de aromatază diminuă sau eradichează implanturile endometriozice, controlând și durerea pelvină cronică prezentă în astfel de cazuri.

În contrast cu efectele negative clare ale estrogenilor în endometrioză, rolul progesteronului în această patologie este neclar. Progesteronul induce proliferarea celulelor stromale în endometrul normal în faza secretorie a ciclului menstrual. Eficacitatea utilizării progesteronului pentru controlul durerii în endometrioză are efecte variabile; diminuarea intensității durerii se produce probabil prin supresarea ovulației. Rezultatea mai bune în tratamentul durerii pelvine cronice asociate endometriozei au fost obținute prin administrarea modulatorilor selectivi ai receptorilor de progesteron .

În endometrul normal, nivelurile receptorilor de progesteron (cu cele 2 forme PR-B și PR-A) cresc progresiv pe parcursul fazei proliferative, ating un varf imediat înainte de ovulație și scad după ovulație, sugerând că nivelurile receptorilor de progesteron sunt stimulate de estradiol29. În schimb, în cazul țesuturilor endometriozice, nivelul receptorilor PR-B este nedetectabil iar nivelul receptorilor PR-A este semnificativ scăzut. Nivelurile receptorilor de estrogen α și β și a receptorilor de progesteron diferă mult în țesutul endometriozic față de endometrul normal. Nivelul receptorilor de estrogen β la nivelul țesutului endometriozic este de 142 mai mare decât în endometrul normal, iar nivelul receptorilor de estrogen α este de 9 ori mai mare în țesutul endometriozic față de endometrul normal30. Expresia crescută de receptori de estrogen α și β la nivelul celulelor stromale endometriozice conduce la legarea precursorilor receptorilor de progesteron de către receptorii de estrogen β, conducând astfel la niveluri scăzute ale receptorilor de progesteron.

Discuții

Producția de estrogeni joacă un rol determinant în endometrioză. Pacientele cu endometrioză au trei surse majore de producere a estrogenului. Estradiolul secretat de ovar ajunge la nivelul țesutului endometriozic prin intermediul circulației sanguine. În plus, ruptura foliculară care are loc în cursul fiecărei ovulații elimină o cantitate crescută de estradiol direct pe implanturile endometriozice. Aromatizarea țesutului adipos catalizează conversia androstendionului circulant la estronă, care este apoi convertit în estradiol, care ajunge prin torentul sanguin la implanturile endometriozice. O altă sursă de estrogeni este reprezentată de convertirea la nivelul implanturilor endometriozice a colesterolului în estradiol, deoarece țesutul endometriozic are capacitate de steroidogeneză prin prezența aromatazei. Procesul de aromatizare periferic sau local in implanturile endometriozice poate juca un rol important în persistența endometriozei; utilizarea unui tratament combinat cu analogi de GnRH și inhibitori de aromatază poate conduce la perioade lungi de remisie clinică a endometriozei, cu dipariția durerii . Estrogenul la nivelul implantelor endometriozice determină proliferarea celulelor endometriale. Prezența receptorilor estrogenici (ER) la nivelul implantelor endometriozice demonstrează receptivitatea acestui țesut la acțiunea estrogenilor, hormon ce înregistrează nive serice importante, până la 200pg/ml, la femeia aflată în perioadă reproductivă. Expresia ER în cazurile examinate a fost cuprinsă între 25-80%, cu o exprimare marcată la nivelul celulelor epiteliale glandulare. La nivelul celulelor stromale receptorii estrogenici au fost reprezentați printr-un index nuclear cuprins între 10-60%. Aceste date evidențiază prezența unui indice nuclear al ER mai accentuat la nivelul elementelor epiteliale glandulare, dar prezența lor la nivelul ambelor componente stromale și epiteliale dovedesc sensibilitatea țesutului endometriozic la stimulul hormonal estrogenic.

Țesutul endometriozic conține un număr mult mai scăzut de receptori de progesteron decât endometrul normal29 37. Rezistența la progesteron în cazul pacientelor cu endometrioză se explică prin nivelurile extrem de scăzute ale receptorilor de progesteron la nivelul țesutului endometriozic29.

În toate cazurile studiate din punct de vedere IHC au fost identificați receptori progesteronici într-un procent semnificativ – de peste 60% atât la nivelul componentei epiteliale cat si la nivelul componentei stromale. Prezența acestor receptori, în special în formele medii si severe de endometrioză, recomandă tratamentul progesteronic pe termen lung la aceste paciente.

Datorită importanței fundamentale, moartea celulară programată este un proces strict controlat de o serie de proteine reglatoare printr-un mecanism insuficient înțeles până în prezent. Un grup important de proteine care reglează procesul de apoptoză este reprezentat de către familia Bcl-2.

În prezent în literatură sunt studii ale proteinei bcl-2 doar la nivelul endometrului eutopic. Proteinele Bcl-2 au fost identificate predominant în celulele glandulare ale endometrului eutopic. În cadrul studiului condus de Meresman GF în probele de endometru de la pacientele cu endometrioză, detecția Bcl-2 a fost maximă în faza tardiv proliferativă și aproape absentă în faza tardiv secretorie. În probele de endometru provenite de la pacientele din grupul de control, expresia Bcl-2 a fost variabilă în faza tardiv proliferativă și absentă în faza tardiv secretorie. Expresia proteinelor Bax a fost absentă în cursul fazei tardiv proliferative atât la pacientele cu endometrioză cât și la cele din grupul de control. Proteinele Bax au fost identificate la un nivel ridicat în cursul fazei tardiv secretorie a ciclului menstrual, atât la pacientele cu endometrioză cât și la cele din grupul de control. Studiul a arătat o scădere semnificativă a apoptozei la nivelul endometrului eutopic al pacientelor cu endometrioză. De asemenea, studiul a evidențiat o activitate apoptotică crescută în endometrul normal secretor față de endometrul normal proliferativ, ceea ce sugerează că apoptoza contribuie la menținerea homeostazie celulare pe parcursul ciclului menstrual în cazul femeilor sănătoase. Rezultatele sugerează că Bcl-2 este un factor anti-apoptotic important la nivelul endometrului pacientelor cu endometrioză, pe când proteinele Bax facilitează o rată crescută a apoptozei endometrului normal în timpul fazei secretorii, care se poate asocia cu menstruația. În concluzie, studiul a demonstrat că endometrul eutopic al pacientelor cu endometrioză este mai puțin susceptibil procesului de apoptoză față de endometrul pacientelor din grupul de control. Capacitatea scăzută de apoptoză a endometrului pacientelor cu endometrioză poate fi o explicație a mecanismului fiziopatologic prin care țesutul endometrial se dezvoltă în locații ectopice.

În cadrul lucrării am analizat expresia proteinei bcl-2 la nivelul implantelor endometriozice evidențiind la nivelul ambelor componente –epitelială și stromală un indice anti-apoptotic de 20%. Acest indice a fost scazut (sub 8%) în cazul în care implante endometriozice au fost evidențiate doar la nivelul unui ovar prin prezența unui chist endometriozic singular de maxim 6cm.

Studiile efectuate până în prezent demonstrează o creștere a indexului proteinei Ki67 în funcție de dimensiunea chistului endometriozic, severitatea și localizarea implantelor endometriozice. Markerul ki-67 demonstrează o creștere a activității proliferative celulare, explicându-se astfel exprimarea acestuia direct proporțional cu stadiul de severitate al bolii. În momentul în care activitatea proliferativă celulară este crescută, celulele devin autonome și afectează țesuturile adiacente; astfel anatomia zonei este modificată și apare un important proces aderențial între structurile afectate. Expresia markerului ki-67 la cazurile analizate a fost de maxim 20% la nivelul celulelor epiteliale și stromale. Expresia acestui marker a fost redusă- sub 5% în cazul de endometrioza usoară la care intraoperator a fost identificat un chist endometriozic unilateral de 6 cm. Expresia ki-67 a fost marcată la nivelul componentei epiteliale- 35%, în cazul de endometrioza la care s-a identificat în elementele epiteliale glandulare hiperplazie complexă cu atipii.

Concluzii

Deși unele forme de endometrioză sunt asimptomatice (în special în stadiile incipiente ale bolii), multe femei solicită ajutor medical datorită simptomatologiei, iar pe termen lung, cheltuielile materiale pe tratamentul medical, proceduri chirurgicale și tehnici de reproducere umană sunt mari, la care se adaugă pierderea financiară ca urmare a concediilor medicale frecvente si scăderea capacităţii de muncă. Prin urmare, endometrioza trebuie să fie văzută ca o problemă importantă de sănătate publică, cu un impact mare asupra resurselor materiale și umane ale oricărui stat.

Tratamentul medical al endometriozei este concentrat pe răspunsul tesutului endometrial ectopic la steroizi ovarieni. Endometrul (indiferent de localizare) reacționează la schimbările ciclice hormonale ovariene prin proliferarea, diferențierea și prin producerea de factori autocrini și paracrini. Stimularea estrogenică induce hiperplazie endometrială și este însoțită de agravarea simptomelor, prin urmare, terapia medicală încearcă să inhibe producerea sau efectul estrogenilor, în principal prin inducerea anovulației cronice. Progestativele (administrate pe cale orală sau prin intermediul dispozitivelor intrauterine cu progesteron) au fost folosite pentru a antagoniza efectele estrogenice provocând atrofia endometrială, dovedindu-se a fi relativ eficiente în diminuarea simptomatologiei dureroase şi reducerea ratei de recurenţe. Efectele secundare includ acnee, creștere în greutate și tulburări de ciclu menstrual. Modulatori selectivi de receptori progesteronici (PSRM) sunt o nouă alternativă terapeutică şi se derulează în prezent studii clinice pentru utilizarea lor în patologia ginecologica benigna.

Anovulatia poate fi indusă prin utilizarea de androgeni, care inhibă eliberarea hormonului luteinizant (LH) sau agoniști de gonadotropin releasing hormon (GnRH) care inhibă secreția hipofizară de FSH și LH. Totuși, ambele tipuri de compuși au efecte secundare semnificative. Utilizarea pe termen lung a agoniștilor de GnRH induce pacientei menopauză artificială cu toate efectele negative ale hipoestrogenismului, cea mai importantă fiind reducerea densității osoase cu apariţia consecutivă a osteoporozei. Androgenii determină o masculinizare fenotipică, caracterizată prin hirsutism și îngroșarea vocii, dislipidemii, însoţite de simptome asemănătoare celor din menopauza (bufeuri, sindromul anxios-depresiv).

Studii recente au explorat rolul inhibitorilor de aromatază în tratamentul endometriozei observandu-se că endometrul ectopic este capabil să producă aromatază (o enzimă implicată direct în sinteza estrogenului) generând astfel propria sa sursă de stimulare hormonală . Inhibitorii de aromatază au efecte secundare similare cu cele date de agoniştii de GnRH şi reprezintă o alternativa terapeutică, studiată în prezent, pentru pacienţii cu endometrioză severă.

Intervenția chirurgicală în endometrioză constituie varianta cea mai atractivă pentru tratamentul acestei boli, în principal datorită faptului că laparoscopia este esențială pentru diagnosticarea bolii. Excizia laparoscopică a leziunilor și liza aderentelor peritoneale reduc imediat aproape toate simptomele, în cele mai multe din cazuri, dar aceasta nu împiedică apariţia recidivelor.

Tratamentul endometriozei asociate cu infertilitate - este, de asemenea, chirurgical, obiectivul fiind ablaţia leziunilor de endometrioză şi restabilirea anatomiei utero-anexiale. În practică, cu toate acestea, multe femei sunt obligate să recurgă la tehnici de reproducere asistată, în scopul de a obţine o sarcină. Recidiva leziunilor de endometrioză, precum și formarea aderenţelor în urma intervențiilor chirurgicale repetate pot avea un impact negativ asupra fertilităţii.

Deși există așa cum am aratat o multitudine de mijloace terapeutice medicale și chirurgicale tratamentul endometriozei trebuie individualizat în funcție de caz avnd la bază și analiza imunohistochimică a implantelor de endometrioză. Identificarea ER și PR la nivelul implantelor de endometrioză ne ajută în stabilirea tratamentului medical hormonal postoperator. Consolidarea tratamentului chirurgical prin prescrierea unui tratament medical pe termen lung este esențială, deoarece endometrioza este o bolaă cronică, recidivantă. Contrar datelor din literatură comunicate până în prezent analiza IHC a implantelor extrase la cazurile prezentate eviden’iază prezența PR într-un procent semnificativ, fapt ce explică răspunsul acestei boli la tratament progesteronic. Evidențierea markerilor anti-apoptotici bcl-2 și a markerului de proliferare celulară ki-67 aduce date despre capacitatea de evoluție a bolii și riscul de recidivă pe termen scurt.

Bibliografie