Competitia PN-II-PT-PCCA-2013-4-1348Grant nr. 138 / 2014

Rezultate

Rezultate etapa 1 anul 2014

1.2. Elaborarea unui panel de opțiuni terapeutice pentru pacienții cu endometrioză

Tratamentul are ca scop întreruperea lanțului fiziopatologic reprezentat de sângerarea recurentă de la nivelul implantelor endometriozice. Obiectivele terapeutice pe termen scurt sunt dispariția simptomelor și menținerea fertilității, iar pe termen lung se urmărește prevenirea progresiunii bolii și apariției recurențelor.

Algoritmul terapeutic trebuie individualizat în funcție de caz. La pacientele tinere ce doresc să procreeze, chiar și în cazul celor asimptomatice, se preferă excizia leziunilor endometriozice pentru a întrerupe lanțul patogenic prin care endometrioza afecteaza fertilitatea. Cazurile asimptomatice ce și-au încheiat perioada reproductivă nu necesită intervenție terapeutică nici chiar în cazul leziunilor extensive.

Tratamentul în cazul endometriozei poate fi medical, chirurgical- conservativ sau radical, sau cel mai frecvent combinat.